Tăişurile inimii îţi sculptează treptele
Către edenul colectiv umplut de praf
Şi cheia ţi se rupe în încuietoarea putrezită
Din carnea himerei cu care ai dansat seara.
Tulpina florii de memorii v-a legat o clipă
Cât întreaga suflare a fantasmei voastre.
Străvezie şi protejată de văluri negre
Ţi-a atras privirile printre buchetele apuse
Într-un confesional învăluit în aur brut.
Sunetul paşilor timpului îţi umple craniul
Şi ţi-l face să danseze pe umerii umbrei
Ce se zbate haotic în spatele tău grabovit.
22
Dec
09
Taisurile inimii iti sculpteaza treptele. Splendid. Versul asta poate fi in sine un poem care i-ar umple de admiratie pe autorii de haiku-uri.
Imi place si partea finala: Sunetul pasilor timpului iti umple craniul / Si ti-l face sa danseze pe umerii umbrei.
poate ca unele cuvinte sunt de prisos (de exemplu “pasilor” sau “ti”) dar cred ca se adaposteste in tine un talent pe care-l adulmec cu umilinta celui care nu e poet dar stie unde se afla poezia adevarata